Regulament

 

Concursul Internaţional de Vioară “Remember Enescu” este destinat tuturor tinerilor cuprinşi în învăţământul muzical.

1. Concursul se va desfăşura în cadrul următoarelor categorii:

  • Categoria A: născuţi după 1 ianuarie 2000
  • Categoria B: născuţi între 1999 – 1994
  • Categoria C: născuţi între 1993 – 1989

2. Candidaţii se pot înscrie în concurs la o categorie superioară.

3. Concursul se va desfăşura în două etape, prima etapă fiind eliminatorie.

4. Repertoriul de concurs va fi interpretat din memorie, cu excepţia sonatei de George Enescu de la categoria C.

5. Concurenţii se vor prezenta în concurs cu acompaniator propriu. Organizatorii pot pune la dispoziţie, la cerere, o listă cu acompaniatori. Angajarea acestora se face direct de către concurenţi.

6. Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, precum şi menţiuni, premii speciale şi diplome de merit. Premiile vor fi în bani şi obiecte.

7. Toţi profesorii şi acompaniatorii concurenţilor vor primi diplome de onoare.

8. Juriul va putea acorda Marele Premiu “REMEMBER ENESCU 2011″ celui mai valoros concurent, indiferent de categoria la care a participat. Marele Premiu este indivizibil.

9. Juriul va fi alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale. Premiile vor fi acordate în exclusivitate de către juriu, deciziile sale fiind definitive.

10. Taxa de participare este de 80 RON şi va fi transmisă direct sau prin mandat poştal pe adresa Fundaţiei Culturale „Remember Enescu”:

Mihaela Tomescu, str. Ioan Bianu nr. 39
011091 Bucureşti, sectorul 1

 
 
Website credits: Victoria Molovata, Tereza Anton. Powered by Wordpress, ProudThemes and WPML.